Știri tech pe scurt din 23 Noiembrie 2022
Câteva știri tech pe scurt interesante de citit miercuri 23 noiembrie 2022, pentru a fi la curent cu noutățile din tehnologie, știri it și gadgeturi.
- Datanet Systems câștigă o licitație STS pentru switch-uri necesare infrastructurii critice. Semnat pentru o perioadă de doi ani, contractul a fost atribuit pentru suma de 7,71 milioane de euro, fără TVA, de la un estimat de 7,73 milioane de euro, fără TVA.
- AMD a anunțat a patra generație de procesoare AMD EPYC pentru servere. Noile procesoare oferă performanță, eficiență energetică și o arhitectură de ultimă generație pentru cloud, întreprinderi și HPC.
- Facebook schimbă setările de intimitate pentru cei sub 16 ani. Astfel, lista de prieteni, posturile în care au primit tag, paginile și conturile urmărite vor fi private în mod implicit și nu vor mai putea fi văzute de alte persoane.
- Racordare gratuită la energia electrică pentru fermieri. Operatorii de distribuție ar putea fi obligați prin lege să aplice acest serviciu iar ulterior să-și recupereze costurile.
- Elon Musk angajează un hacker celebru pentru a îmbunătăți Twitter. Este vorba de George „Geohot” Hotz, care va lucra alături de Musk timp de trei luni pentru a îmbunătăți instrumentul de căutare al rețelei sociale.
- Spotify își lansează serviciul de cărți audio în afara Statelor Unite. Cărţile audio vândute, vor fi disponibile în mai multe ţări vorbitoare ale limbii engleze, printre care Marea Britanie, Irlanda, Australia şi Noua Zeelandă.
- Mazda va investi 10,6 miliarde de dolari în electrificarea mașinilor sale. Compania japoneză ia în considerare și investiții în producția de baterii.
CITEȘTE ȘI:
- Știri tech pe scurt din 21 Noiembrie 2022
- Rezultate Loto 20 noiembrie 2022 – Numere Loto 6/49, Joker și Noroc
- Peste 1 miliard de tineri riscă pierderea auzului din cauza căștilor