Galaxy Tab S7 și S7 Plus primește update la Android 12
După lansarea actualizării One UI 4.0 pe diferite dispozitive Galaxy, Samsung vine cu update la Android 12 și pentru seria de tablete premium, Galaxy Tab S7 și Galaxy Tab S7 Plus. Actualizarea este lansată în diferite țări europene conform unui raport al SamMobil. De asemenea gigantul tehnologic a lansat și actualizarea pentru dispozitivelele Galaxy Z Flip și galaxy Z Flip 5G.
Samsung Galaxy Tab S7 update la Android 12 vine cu o versiune de firmware T870BXXU2CULC, în timp ce actualizarea Galaxy Tab S7 Plus are versiunea de firmware T976BXXU2CULC. În pachet, există și corecția de securitate din decembrie 2021, inclusiv câteva remedieri importante de erori. Actualizarea nu pare să fie disponibilă pentru Galaxy Tab S7 FE.
Ambele dispozitive primesc acum One UI 4 bazat pe Android 12 în Europa. Și când spunem „Europa”, ne referim la următoarele teritorii: Austria, Țările Baltice, Bulgaria, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, țările nordice, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Europa de Sud-Est, Spania, Elveția și Marea Britanie.
Acest lucru este destul de neobișnuit pentru Samsung, deoarece compania lansează de obicei software nou mai întâi într-una sau mai multe țări, apoi adaugă treptat din ce în ce mai multe teritorii în timp. Nu de data aceasta, însă, compania pare intenționată să ofere cât mai multor proprietari de dispozitive un cadou de Anul Nou sub forma One UI 4.
Ca de obicei, este posibil ca lansările să fie în etape, dar dacă aveți un Samsung Galaxy Tab S7 sau S7 Plus achiziționat din una dintre țările menționate mai sus, acum este momentul să faceți un update mergând la Setări > Actualizare software și să apăsați pe Descărcare și instalare. Vă amintesc că este recomandat să faceți o copie de rezervă a datelor tabletei înainte de a începe procesul.